În fiecare zi, o familie de cinci persoane moare pe străzile din România. O statistică dureroasă, care ar trebui să ne pună pe gânduri, mai ales dacă avem copii. Pierderea unui copil într-un accident rutier nu poate fi anulată, dar poate fi prevenită.
Am văzut de nenumărate ori copii care stau cu feţele lipite de parbriz fiindcă părintele se crede cel mai bun şofer de pe planetă, iar din acest motiv copilul nu poate păţi nimic. Am mai văzut copii care se zbenguie nestingheriţi pe bancheta din spate când nu ar trebui să facă asta – pe lângă faptul că nu poartă centurile de siguranţă, îi pot distrage atenţia şoferului, ceea poate duce la un accident. Şi nimeni nu îşi doreşte un accident.
Copiii trebuie educaţi să fie liniştiţi în maşină şi să urmeze câteva reguli care ar putea, la un moment dat, să le salveze viaţa. Iată, aşadar, un ghid adresat părinţilor care călătoresc în maşină cu copii mici, axat în principal pe scaunele auto pentru copii.
Ce spune Codul Rutier?
Potrivit articolului 97 din Hotărârea pentru aprobarea regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, copiii cu vârsta mai mică de 12 ani sau cu înălţimea mai mică de 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranţă adaptate greutăţii şi dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta mai mică de trei ani se transportă numai în dispozitive de reţinere omologate.
De asemenea, acelaşi articol legislativ spune că este interzisă transportarea copiilor mai mici de 12 ani pe scaunele din faţă, chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de persoane majore. Dacă aceste reguli nu sunt respectate de către şofer, poliţia îl poate amenda. Dar amenda e doar o mică parte a problemei, fiindcă – dacă nu se respectă aceste reguli – şansele de supravieţuire ale unui copil în cazul unui accident scad dramatic.
Cum aleg scaunul pentru copil?
Scaunele de maşină pentru copii se aleg în funcţie de greutatea şi înălţimea copilului. Ca regulă generală, bebeluşii se transportă în scaune care se fixează cu spatele la direcţia de mers a maşinii. Organizaţia britanică RoSPA recomandă ca părinţii să folosească un astfel de scaun până când copilul cântăreşte cel puţin 9 kg şi poate sta în picioare fără ajutor cel puţin 30 de minute.
Doar după ce copilul depăşeşte aceste limite, părinţii îi pot schimba scaunul cu unul care se fixează cu faţa la direcţia de mers a maşinii.
Pe piaţă există trei tipuri de scaune auto pentru copii: scaune care se fixează cu spatele la direcţia de mers (pentru copii de până la 13 kg sau 12-15 luni), scaune care se fixează cu faţa la direcţia de mers (pentru copii cu greutatea cuprinsă între 9-18 kg sau până la vârsta de patru ani) şi scaune înălţătoare (pentru copii cu greutatea cuprinsă între 15-36 kg sau cu vârste cuprinse între cinci şi 12 ani).
Cele trei tipuri de scaune auto pentru copii
Multe autoturisme produse în ultimii 20 de ani au scaune înălţătoare încorporate în bancheta din spate, aşa că, dacă aveţi copii şi căutaţi o nouă maşină, puteţi economisi câţiva bani dacă găsiţi o astfel de maşină. De exemplu, Volvo XC60 şi Volkswagen Sharan au aşa ceva.
Cu centură sau ISOFIX?
Există două sisteme de prindere pentru scaunele de maşină pentru copii – ISOFIX şi cu centură (sau, în termeni oficiali, ECE R44.03/ECE R44.04). Scaunele care folosesc sistemul de prindere ISOFIX (International Standards Organisation FIX) sunt mai sigure decât cele cu prindere prin centură fiindcă se fixează strâns şi nu permit mişcarea scaunului odată ce a fost montat.
Scaunele cu ISOFIX trebuie folosite într-o maşină care are în dotare puncte de prindere ISOFIX, dar ar trebuie să fie destul de uşor să găseşti o maşină cu aşa ceva, fiindcă aproape toate maşinile noi şi majoritatea maşinilor la mâna a doua sunt dotate cu ISOFIX.
Unde se montează scaunul pentru copii în maşină?
Scaunele pentru copii pot fi montate atât pe scaunul din dreapta-faţă, cât şi pe bancheta din spate. Chiar şi aşa, recomandarea celor de la EuroNCAP este ca scaunele pentru copii să fie montate doar pe bancheta din spate, fiindcă oferă mai multă siguranţă pentru cei mici.
Motivul pentru care trebuie dezactivat airbagul dreapta-faţă atunci când se montează un scaun auto pentru copil pe scaunul pasagerului din dreapta-faţă
De asemenea, dacă un scaun de copil cu spatele către sensul de mers e montat pe scaunul din dreapta-faţă, airbagul pentru pasagerul din dreapta trebuie dezactivat. La cele mai multe maşini, airbagul pasagerului poate fi dezactivat prin intermediul unui butuc acţionat cu cheia de contact. Dacă airbagul pasagerului nu poate fi dezactivat, atunci scaunul copilului trebuie montat neapărat pe bancheta din spate.
Alte recomandări
Nu modifica niciodată scaunul copilului sau centura maşinii pentru a le face să se potrivească împreună.
Dacă montezi un scaun de copil pe scaunul din dreapta-faţă, asigură-te că scaunul maşinii e poziţionat cât mai în spate cu putinţă. Astfel, scaunul copilului e mai departe de bord, ceea ce duce la un risc mai scăzut de rănire în cazul unui accident frontal.
Dacă obişnuieşti să scoţi din maşină scaunul copilului, asigură-te că îl remontezi corect de fiecare dată. Dacă scaunul stă tot timpul în maşină, verifică periodic dacă e fixat corect.
Evită scaunele pentru copii vândute la mâna a doua. Nu ştii în ce stare se află sau dacă au fost implicate într-un accident.
Scaunele ieftine dau impresia de chilipir, însă s-ar putea să fie acoperite cu materiale de proastă calitate, care îl fac pe copil să transpire şi, deci, să nu stea confortabil. Nu pare mare lucru, dar un bebeluş care nu stă confortabil o să-şi facă simţită prezenţa destul de zgomotos şi s-ar putea să te facă să-ţi iei ochii de la drum.
Un scaun auto pentru copii costă undeva între 180 şi 2.200 de lei, în funcţie de greutatea pentru care a fost construit. Pare mult, însă viaţa copilului tău valorează mult mai mult decât 500 de euro, cu siguranţă.
Surse foto: Seat Covers Unlimited, Child Car Seats